Scutul ascuns al vinovăției și al rușinii ?

Edith Piaf, celebra cântăreață franceză, a cântat „Non, je ne regrette rien” (Nu am niciun regret). Ar trebui să-i urmăm sfatul și să încercăm să trăim momentul, fără a privi înapoi și fără nicio judecată de sine? Sau putem uneori să învățăm lecții valoroase analizându-ne comportamentul și consecințele acestuia? Fiecare dintre noi trecem prin experiențe pe care le regretăm, în care considerăm că am acționat ,,greșit”, imaginându-ne că situația noastră actuală ar fi fost mult mai bună dacă am fi decis sau am fi acționat diferit. 

Mai mult decât atât, tot acest regret vine la pachet și cu alte reacții emoționale printre care cele mai predominante sunt vinovăția și rușinea.

Cea mai mare greșeală pe care o facem este faptul că judecăm trecutul pe baza informațiilor din prezent, a experienței acumulate între timp și a scenariilor ideale pe care ni le proiectăm acum. Așadar, cu toate ,,lecțiile învățate” și cu un număr mai mare de informații pe care le am acum, îmi este mult mai ușor să îmi dau seama de alte variante, ce anume am greșit și cum ar fi ,,trebuit” să acționez diferit. Însă, este oare această comparație și judecată corectă ? 

Consider că varianta cea mai sănătoasă este aceea de a conștientiza faptul că, în momentul în care eu am luat acea decizie sau am avut acel comportament, m-am folosit de resursele disponibile, iar tot acest cumul de informații adiționale mi-au lipsit la acel moment. Așadar, pentru a depăși această povara a regretului, este întâi de toate important să îmi acord autocompasiune, să realizez că sunt om și am voie să greșesc, iar toate experiențele prin care trec îmi modelează autenticitatea mea.

Ulterior, pot sa analizez pe baza informațiilor acumulate unde am greșit și abia apoi sa îmi fac un plan de acțiune, care de aceasta data conține alte informații pe care le am la îndemână. Și se prea poate că nici acum să nu am toate informațiile necesare, însă rolul meu este acela de a îmi crea povestea mea de viață într-un mod cât mai autentic, reamintindu-mi că atât eșecul, cât și reușitele sunt părți necesare ale dezvoltării mele.

Majoritatea oamenilor încearcă să trăiască o viață lipsită de regret sau greșeli, însă în adâncul sufletului nostru, cu toții ne dorim să ne scoatem masca socială și să fim reali și imperfecți. În cântecul lui Leonard Cohen - Imn - există un vers de care îmi reamintesc ori de câte ori cad din nou în capcană încercării de a nu greși și de a perfecționa totul: ,,Pretutindeni există o crăpătură, numai așa poate pătrunde lumina”. Acest vers îmi reamintește că imperfecțiunile, greșelile noastre sunt lucruri universal valabile și că suntem toți la fel - experimentând imperfecțiunea și greșeala, dar suntem împreună !

Follow me :